ELCEN vrea să construiască pe amplasamentul CET Sud o centrală nouă de circa 617 MW electrici și 438 MW termici, în ciclu combinat pe gaze naturale în amestec cu hidrogen, cu emisii de CO2 de maximum 250 g echivalent/kWh produs, pe durata de viața economică a unității.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat astăzi o hotărâre prin care se aprobă de principiu realizarea fuziunii dintre compania Electrocentrale București (ELCEN) din portofoliul Ministerului Energiei, principalul producător de energie termică al Capitalei, și Compania Municipală Termoenergetica a Primăriei, operatorul sistemului centralizat de transport și distribuție a agentului termic din București.
Compania de stat Electrocentrale București (ELCEN), controlată de Ministerul Energiei, cel mai mare producător de agent termic pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, a cărui cerere o asigură în proporție de peste 90%, fiind totodată cel mai mare producător de curent electric din București, face primii pași înspre demararea proiectelor de construire de noi unități de generare anunțate inițial la ieșirea din insolvență din urmă cu un an.
Ministrul PNL al Energiei, Sebastian Burduja, potențial candidat al partidului la postul de primar general al Capitalei, a reluat încă o idee veche de ieftinire a încălzirii centralizate din București, după cea a fuziunii dintre ELCEN și Termoenergetica, anunțând demersuri pentru ca cele patru centrale de producție de energie electrică și termică ale ELCEN să se racordeze direct la sistemul național de transport al gazelor naturale operat de Transgaz și să scape astfel de tariful pe care îl plătesc în prezent distribuitorului Distrigaz Sud Rețele din grupul Engie.
Directorul General ELCEN, Claudiu Crețu, a semnat la Washington un acord pentru realizarea studiului de fezabilitate privind exploatarea energiei geotermale pentru termoficarea Bucureștiului, anunță ministrul Energiei.
Ministrul PNL al Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat aprobarea în Guvern a unui memorandum care prevede demersuri de realizat în vederea fuziunii dintre Electrocentrale București (ELCEN) din portofoliul ministerului, principalul producător de energie termică al Capitalei, și Compania Municipală Termoenergetica a Primăriei, operatorul sistemului centralizat de transport și distribuție a agentului termic din București, proiect mai vechi, eșuat în urmă cu 5 ani.
Principalul argument de fundamentare a proiectului este că, din cauza înăspririi legislației climatice și de mediu a UE, de anul viitor, la CET Progresu nu vor mai putea funcționa 2 turbine cu putere cumulată de 100 MW și un cazan de apă fierbinte pe păcură de 100 Gcal/h.
Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică al Capitalei, companie controlată de Ministerul Energiei, a anunțat că o avarie survenită joi în rețeaua de transport și distribuție agent termic operată de Compania Municipală Termoenergetica a avut inpact asupra instalațiilor de producere a energiei electrice și termice din cadrul CET Progresu, conducând la oprirea forțată a centralei.
Presiunea pe fluxul de numerar al ELCEN se manifestă în condițiile în care compania are planuri masive de investiții pe termen mediu și lung în capacități noi de producție, a căror valoare totală fără TVA este estimată la aproape 640 milioane euro.
Protestele inițiate vineri, 23 decembrie, în centralele aparținând Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică și electrică al Capitalei, au încetat încă din cursul nopții, a transmis conducerea companiei controlate de Ministerul Energiei.
Primăria Municipiului București (PMB) a finalizat cu succes procedura de achiziție lansată luna trecută pentru contractarea unui împrumut bancar de până la 500 milioane lei, bani necesari pentru plata datoriilor municipalității către Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală pe care îl controlează, în vederea asigurării funcționării sistemului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2022-2023.
Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, dar și unul dintre cei mai importanți producători de electricitate din România, nu a reușit încă să încheie contract de aprovizionare cu gaze naturale a celor 4 centrale ale sale din București pentru anul gazier următor, care include lunile iernii care vine (1 octombrie 2022 – 30 septembrie 2023), potrivit unui document extrem de recent al companiei, analizat de Profit.ro.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică și electrică din Capitală, controlat de Ministerul Energiei, transmite că centralele sale nu au beneficiat de investiții majore în modernizarea echipamentelor pentru că Primăria Capitalei nu a achitat la timp, pentru mai mulți ani, subvenția pentru energia termică produsă și livrată.
Claudiu Crețu, directorul general al Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, a declarat înainte de votul istoric al Consiliului General al Municipiului București (CGMB) privind majorarea masivă, după peste 10 ani, a prețului local facturat la căldura și apa caldă furnizată bucureștenilor racordați la sistem, că restanțele Primăriei Capitalei față de Termoenergetica la subvenționarea acestui preț, cifrate la câteva sute de milioane de lei, nu vor putea fi plătite de municipalitate decât prin contractarea unui împrumut de la Guvern, cum s-a mai făcut și în alți ani.
Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din București, a ajuns să împartă gazele naturale care îi sunt livrate de către Romgaz pentru centralele sale cu Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat, care are și unități proprii de producție de agent termic, precum și cu compania privată Vest Energo, care deține fostul CET Militari și produce energie termică tot pentru încălzirea centralizată a Capitalei.
Legislația trebuie modificată astfel încât Primăria Municipiului București să poată împrumuta banii necesari operatorului sistemului centralizat de termoficare din Capitală, Termoenergetica, pentru a prelua activele și operațiunile principalului producător de energie termică din București, ELCEN, a declarat directorul general al Termoenergetica, Claudiu Crețu.
Prețul energiei termice livrate de către unitățile de producție ale Electrocentrale București (ELCEN) către Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, a fost majorat cu 60% de la 1 noiembrie, de la circa 206 lei/MWh plus TVA la 329,41 lei/MWh plus TVA, potrivit deciziei în acest sens a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Scumpiri similare au fost aprobate aproape în întreaga țară.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va lua în discuție în următoarea sa ședință, programată pe 1 septembrie, un proiect de hotărâre de aprobare a acțiunilor necesare transferului activității Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie termică al Capitalei controlat de Ministerul Energiei, la Compania Municipală Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din subordinea municipalității.
Primăria Capitalei și Ministerul Fondurilor Europene au semnat în noiembrie anul trecut un contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București, prin care vor fi recondiționați 106 kilometri de traseu de transport al agentului termic, respectiv 212 kilometri de rețea de conducte dintr-un total de 954, respectiv circa 23%.
Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, controlat de Ministerul Energiei, a numit un nou administrator special, după ce fostul deținător al postului, Claudiu Crețu, a fost desemnat director general al clientului-cheie al ELCEN, Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, operatorul sistemului de transport și distribuție a agentului termic al municipalității bucureștene.
Primăria Capitalei și Ministerul Fondurilor Europene au semnat în urmă cu 7 luni, în noiembrie anul trecut, un contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București, prin care vor fi recondiționați 106 kilometri de traseu de transport al agentului termic, respectiv 212 kilometri de rețea de conducte dintr-un total de 954, respectiv circa 23%.
Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, datorează peste 426 milioane lei producătorului de energie termică controlat de stat Electrocentrale București (ELCEN) pentru agentul termic livrat în ianuarie-aprilie anul acesta, în principal din cauza faptului că Primăria Capitalei, care controlează Termoenergetica, nu și-a respectat obligația legală de a îi vira în termenul prevăzut de lege (15 zile de la prezentarea deconturilor) subvenții de 479,2 milioane lei pentru acoperirea diferenței dintre costurile reale ale termoficării și prețul de livrare redus plătit de populație.
În decembrie anul trecut, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara că ELCEN, deținută de minister, principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală, are în plan să închirieze capacități modulare de generare de agent termic pe care să le amplaseze în incinta unora dintre CET-urile sale, pentru sporirea capacității de producție a acestora, în scopul suplinirii pierderilor extrem de mari din rețeaua de transport și distribuție a Termoenergetica.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai important producător de energie termică și electrică din Capitală, controlat de Ministerul Energiei și aflat încă în insolvență, pregătește lucrări de retehnologizare a unor capacități de producție de agent termic în regim de vârf de 400 Gcal/h la 3 dintre cele 4 centrale pe gaze ale sale, necesare pentru respectarea limitelor de emisii industriale impuse de legislația europeană de mediu
Scumpirea galopantă a certificatelor CO2 este o problemă tot mai mare pentru companiile energetice românești, Guvernul fiind nevoit să acorde în acest scop un ajutor de stat masiv Complexului Energetic Oltenia, de peste 241 milioane euro.